Comunicate‎ > ‎

Vești de la Campionatelor mondiale de telegrafie viteză din Bulgaria

postat 23 sept. 2013, 23:40 de Adrian Mocanu   [ actualizat la 8 sept. 2014, 07:31 ]
Stimați colegi,

La jumătatea desfășurării Campionatelor Mondiale de telegrafie viteza din Bulgaria, doresc să vă transmit din emoția și fericirea personală. Abia s-a încheiat intonarea imnului național al României pentru a doua oară astăzi și vă informez rezultatele după 2 probe la fiecare concurent. Palmaresul la jumătate de drum:
10 medalii din care, 2 medalii de aur, 3 de argint și 5 de bronz. Rezultate pe sportivi:
    Delcea Alexandru CSTA București - medalie aur
    Mancas Alexandru CSTA Suceava - medalie de aur și medalie de argint
    Ivan gabriela CSM Iași - medalie de argint și medalie de bronz
    Manea Janeta CSTA București - medalie de argint
    Macsim Mihaela CS Ceahlaul Piatra Neamț - 2 medalii de bronz
    Ene Diana CSM Iași - 2 medalii de bronz

La echipe, ne îndeplinim obiectivul de a ne menține pe podium, respectiv pe locul trei. După noi sunt clasate Bulgaria, Ungaria la număr mare de puncte. În fata noastră se situează Belarus și Rusia.

Lotul României este compus din 17 concurenți și 3 delegați - arbitri (YO8WW, YO3FU, YO9SW)

Țineți-ne pumnii și în ultima jumătate a competiției.

73 din Borovets/Bulgaria
YO8WW